Informare – calculul impozitului pe cladirile cu destinatie mixta aflate in proprietatea persoanelor fizice

Art. 459 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal cu modificările și completările ulterioare – Calculul impozitului pe clădirile cu destinaţie mixtă aflate în proprietatea persoanelor fizice
(1) În cazul clădirilor cu destinaţie mixtă aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul se calculează prin însumarea:
a) impozitului calculat pentru suprafaţa folosită în scop rezidenţial conform art. 457;
b) impozitului determinat pentru suprafaţa folosită în scop nerezidenţial, indicată prin declaraţie pe propria răspundere, prin aplicarea cotei menţionate la art. 458 asupra valorii impozabile determinate potrivit art. 457, fără a fi necesară stabilirea valorii prin depunerea documentelor prevăzute la art. 458 alin. (1).
(2) În cazul în care la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care nu se desfăşoară nicio activitate economică, impozitul se calculează conform art. 457.
(3) În cazul clădirilor cu destinaţie mixtă, când proprietarul nu declară la organul fiscal suprafaţa folosită în scop nerezidenţial, potrivit alin. (1) lit. b), impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de 0.3% asupra valorii impozabile determinate conform art. 457.